Civilizația și Cultura Neamului R⊕mânesc

peoples

Popoarele antice ale Europei

1. Sumerologul rus A. Kifisin: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei.”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pământurile sunt fără margini, toate pământurile sunt comune. Și dintre toate popoarele sunt cei mai înțelepți, ne spune Homer.”

3. Homer, în Iliada, îi surprinde pe traci astfel: „Armatele lor străluceau de scuturi de aur şi tezaurele lor erau aşa de preţioase că regele Priam a putut să ia înapoi de la greci, capul fiului său mort, numai după ce le-a dat acea faimoasă cupă tracică de aur.”

4. Herodot, Istorii, Cartea IV: “Geţii (cărora romanii le vor spune ‘daci’) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci.”

5. Platon (427 – 347 î.H.), elev al lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete înțelepciunea.”

6. Dionisie-Areopagitul (sec. I d.Hr.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până dincolo de Scandinavia […] Ţara imensă a dacilor.” (Fontes, I, p. 529)

7. Marco Merlini, arheolog italian, despre plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

8. Friedrich Hayek, filozof austriac: „Rumânii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin.” (Ambasadorul Vaticanului la Bucureşti, spunea în aula academiei acelaşi lucru, iar asta acum câţiva ani).

9. Wilhelm Hoffmann – Descrierea Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumân. Acest popor ridicat prin instrucţie, ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ.”

10. Marija Gimbutas – Profesor la U.C.L.A. – Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500 – 3.500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident, că această străveche civilizaţie europeană, precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

11. Louis de La Vallée-Poussin (Histoire du monde. Indo-européens et Indo-iraniens. L’Inde jusque vers 300 av. J.C.): „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi ca locuri de origine a limbilor indo-europene, adică strămoşii Omenirii.”

12. Gordon V. Childe (1926, The Aryans: A Study of Indo-European Origins): „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi expansiune a indo-europenilor, trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării.”

13. Eugène Pittard (1917, La Roumanie – Valachie, Moldavie, Dobroudja): „Strămoşii etnici ai românilor urcă neîndoielnic pînă în primele vîrste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică română reprezentînd doar un capitol recent din istoria ţării.”

14. Daniel Ruzo, 1968 – explorator sud-american (La historia fantastica de un descubrimiento): „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi.”

15. William Schiller – arheolog american (Unde s-a născut civilizaţia?): „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus (…) acum circa 13.000 – 15.000 de ani.”

16. John Mandis: “… cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere, au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria.”

17. Per Olof Ekström, scriitor suedez: “Limba română este o limbă-cheie, care a influențat în mare parte toate limbile Europei.”

18. Cercetătorul Gabriel Gheorghe după concluziile Universităţii din Cambridge (The Cambridge History of India): “În mileniul V î.H., spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa; Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie, India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav; Vedele, cele mai vechi monumente literare ale umanităţii, au fost create în centrul Europei. Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Ardeal. Din Ardeal provin strămoşii indienilor şi persanilor, albanezii, grecii, plecați prin Macedonia şi Tesalia, latinii, celții, germanii, iar strămoşii slavilor au ieșit prin strâmtoarea Moravă.”

19. Fostul Prim-Ministru al Indiei Jawaharlal Nehru (Descoperirea Indiei, București, Editura de Stat pentru literatură politică, 1956, p. 77 și 73), a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei. Se prea poate ca devierea spre agricultură să fi fost imprimată de noii veniţi, de arienii care pătrundeau în India în valuri succesive, venind dinspre nord-vest.”

20. Bonfini: „Limba rumânilor n-a putut fi extirpată, deşi sunt așezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă, cât pentru o limbă.”

21. Ludwig Schlözer (Russische Annalen – sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor și geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.”

22. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni. Aveţi sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veţi săpa, cu atât veţi vedea tâşnind mai mult viaţa.”

23. André Armand: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa. Fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii, continuitatea unui neam.”

24. D`Hauterive (Memoriu asupra vechei şi actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p. 255-257, 1902): „Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi, s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste, aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.”

25. Huszti András (1791, Vechea şi noua Dacie): „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor.”

26. Bocignoli (29.06.1524, la Răgusa): „Românii despre care am spus că sunt daci.”

27. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci.”

28. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire Roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumânilor de azi. Din punct de vedere etnografic, dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă.”

29. Jacob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane.”

30. Cronicile spaniolilor (25, p. 179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor.”

31-A. Carolus Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice.”

31-B. Carolus Lundius (Zamolxis, Primus Getarum Legislator): „Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. Grecii şi alte popoare au luat literele de la geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre raspândirea acestor litere.”

32. Leibniz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor şi ai anglilor.”

33. Miceal Ledwith, fostul consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: “Chiar dacă se știe că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum și limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puțină lume cunoaște că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, și nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Așadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munții Bucegi, din Brașov, din București. Voi sunteți cei care ați oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”

34. Carlo Troya, istoric italian (1784-1858): „Niciun popor din cele pe care grecii le numeau barbare, nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică, se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

35. Harald Haarmann, savant german: “Cea mai veche scriere din lume e cea de la Tărtăria – România. Civilizația Danubiană este prima mare civilizație din istorie, mai veche cu mii de ani decât cea sumeriană (considerată încă leagănul civilizației).”

36. Paul MacKendrick, Europa de la Atlantic la Urali: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară. Rumânii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii. Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent.”

37. William Ryan şi Walter Pitman, geologi, 1995: „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop, este cel al Mării Negre.”

38. Robert Ballard (explorator, 1999) confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.

39. Cavasius (De Administratione Regni Transylvaniae): „Limba rumână are mai multă latinitate decât cea italiană.”

40. Leclerc (Moldo-Vlahia, 1866, Paris): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche, sub numele de lingua rumânească, ca pe timpul lui Cicero.”

41. Clement Alexandrinul (Stromatele, V-VI): „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filozofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora, au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari.”

42. Benedict Spinoza: „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură, constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor, că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire.”

43. Mark Pagel, profesor pe evoluție biologică la Universitatea Reading din Londra: “Acum peste 10.000 de ani, în spațiul carpatic a existat un popor care vorbea o limbă unică, precursoare a sanscritei și a latinei.”

44. Clémence Royer (Bulletin de la Société d’Anthropologie, Paris, 1879): “Că celţii, germanii, chiar latinii vin din estul Europei o admit şi o cred. Dar, din contră, toate legendele, toate tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din occident. De o parte ca şi de cealaltă noi trebuie să le căutăm leagănul comun la Dunărea de jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm.”

45. Jean Laumonier (La nationalité française, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene.”

46. André Lefèvre (Les races et les langues, Paris, 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia până în Armoric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi, populaţii care vorbeau dialecte indo-europene.”

47. Prof. Fabio Scialpi: “Sunt intrigat de prezența, pe teritoriul României, a mai multor toponime cu rezonanță sanscrită.”

48. Bonaventura Vulcanius din Bruges, De literis et lingua getarum sive gothorum, 1597: “Geții au avut propriul lor alfabet cu mult înainte de a se fi născut cel latin. Geții cântau, însoțindu-le din fluier, faptele săvârșite de eroii lor, compunând cântece chiar înainte de întemeierea Romei, ceea ce o scrie Cato – romanii au început să facă mult mai târziu. Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decât al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adâncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci după judecata mea, condamnând puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa dintotdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic.”

49. Arheologul rus, V. Titov: „La Tărtăria s-a ivit cea mai veche scriere a omenirii.”

50. Papa Nicolae I, către Mihai al II-lea al Bizanțului (865 e.n.): „Grecii numesc limba latină, limba pe care o vorbesc sciții.”

51. Otrokocius: “N-a neglijat acel Priscus chiar să ne consemneze, care ar fi fost limbile folosite în jurul lui Atila. Presupune în acestea că unii dintre huni chiar, datorită legăturilor cu romanii, îşi dădeau silinţa să înveţe limba gotă (care e înrudită cu alana) şi cu ausonica. Unde prin limba ausonică, înţeleg valaha, leită latina coruptă (vulgară).”

52-A. Trogus Pompeius: „Şi dacii sunt o mlădiţă a geţilor.”

53-B. Iustin, după Trogus Pompeius: “De trei ori au dobândit stăpânirea Asiei, dar ei înșiși au rămas continuu fie neatinși, fie neînvinși de vreo putere străină. Pe Darius, regele perșilor, l-au gonit din Sciția prin fugă rușinoasă; l-au nimicit pe Cirus cu întreaga lui armată; pe Zopyrion, general al lui Alexandru cel Mare, l-au făcut să dispară în același fel, cu toate oștile sale; armatele romanilor le-au cunoscut din auzite, nu le-au simțit. Tot ei au întemeiat Imperiul Part și pe cel Bactrian. Neam de oameni rezistenți la eforturi și războaie, forța corpurilor lor era uimitoare; nu făceau nimic de care s-ar fi temut să piardă, iar victorioși, nu doresc cu înfocare nimic, în afara gloriei.”

54. Baudouin de Courtenay: “În slavonă se găsesc multe cuvinte românești, mai ales în cea bisericească.”

55. Fontes II, p. 19: Legile Belagine “stau la baza civilizației umane.”

56. Academician Ioan Aurel Pop: „în 1592, adică în secolul în care comisarii imperiali se temeau că se unește Maramureșul cu Moldova, boierii se strâng într-un sfat, în Târgul Sighetului și judecă situația hotarelor satului Borșa, care e aproape de culmea munților și de frontieră fixată cu Moldova. În acest document din 1592, redactorul lui, care era un scrib maghiar umanist, zice: “Acuma n-am ce face, că hotărnicirea nu v-o pot da în latinește, că oamenii ăștia vorbesc Sermo-Geticus.”, adică limba getică.”

57. Isidor din Sevilia (Historia de regibus Gothorum, Wundalorum et Suevorum): „Nădejdea lui Decebal se împlinise: Imperiul fusese dărâmat prin loviturile oamenilor de la Dunăre, Roma însăşi învingătoarea tuturor popoarelor a trebuit să slujească supusă şi să primească jugul triumfului getic.”

58. De Bello Dacico, fragment din jurnalul de război al lui Traian: “Dacii nu-și prezintă zeul sub un anume chip, ci îl cinstesc întocmai ca parții, sub forma unei flăcări ce arde pururi în templele lor. Din cauza respectului deosebit ce îl arată zeului si proorocului lor, dacii îi țin la mare cinste și pe preoții acestui zeu și nu ies din cuvântul lor. Aceștia le dau învățături practice și îi instruiesc chiar și pe linie militară. Pentru ca populația de rând să memoreze mai ușor, ei le predau cântând aceste învățături și reguli de viață.”

59. Klaus Schmidt, arheolog german: “Purtătorii civilizaţiilor cele mai vechi ale Chinei şi Japoniei au imigrat în epoca neoliticului, în mare parte, din sud-estul Europei, din regiunea Nipru, Dunăre şi Balcani.”

60. Poetul Marțial, într-una din epigramele sale, îi scria lui Marcellin: „Soldat Marcellin, tu pleci acum, ca să iei pe umerii tăi cerul de nord al hiperboreilor şi astrele Polului Getic, care abia se mişcă.”

61. John Maridis, profesor la Universitatea din Londra, 1968, constată: „Culturile neolitice (5.500 – 2.500 î.e.n.) Cucuteni și Gumelnița sunt poate cele mai bogate din Europa.”

62. Profesorul universitar japonez Minoru Nambara, specialist în istoria civilizațiilor, scria: „Maramureșul este satul primordial. Este un complex de realități care converg în a simți aici, că te afli în satul primordial. Țăranii Maramureșului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer, în Maramureș. În alte țări simți, știi că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, în Maramureș, este omul primordial în noblețea sa princiară, nu primitivă, în frumusețea lui de înaltă civilizație.”

63. La începutul erei noastre, într-un răvaș trimis conducătorului dacilor, Cotizo, poetul latin Ovidiu îl numește pe acesta și pe întregul său popor „neam scoborâtor din zei”. Cu șase secole înainte, poetul grec Pindar, citându-l pe Phrenicos din Heracleea, scria despre dacii de la nordul Dunării: „Hiperboreii locuiesc în părţile îndepărtate lângă templul lui Apolo. Ei sunt cu totul nedeprinși la război și se trag, după cum spun tradiţiile, din neamul titanilor celor vechi.”

64. Felix Colson (1862, Nationalité Et Régénération Des Paysans Moldo-valaques): “Care a fost dialectul vorbit de vlahi? Filologii l-au considerat ca fiind importat de la romanii cuceritori. Nu este decât o aserţiune. Idiomul vlahilor este acela al pelasgilor, el s-a format de treizeci de secole. El a fost vorbit şi în Munţii Pindului, cu mai mult de o sută de ani înaintea cuceririi lui de către soldaţii lui Traian. În Peonia, în Pelasgonia, în Macedonia de Sus, pe care Eschil o numeşte Pelasgia, în cantoanele din Epir şi Tesalia, ocupate de pelasgi, dialectul vlah nu a fost împrumutat de la stăpânii lumii. Dimpotrivă, romanii vorbeau limba pelasgilor. Este evident că descendenţii pelasgilor care locuiesc în număr de mai multe sute de mii, în munţii care au fost leagănul rasei lor antice, cei care populează fosta Dacie, vorbesc încă limba naţională, care în Italia a dat naştere limbii latine. Nu ne mai este permis să ne îndoim că naţiunile pelasgice nu au fost poporul latin. Totul concură spre a dovedi că dialectul lor a devenit limba latină. Este incontestabil că pelasgii au contribuit la fondarea Romei. Dialectul vlah preexistă. Imediat după cucerirea romană, el s-a revelat spontan în Dacia, în Panonia şi Pind. Vlahii Daciei şi ai Turciei europene, aparţin străvechii familii a pelasgilor. Vlahii erau şi au rămas pelasgi daci.”

65. Episcopul Meliton al Asiei, citat de Eusebiu din Cezareea în lucrarea ‘Istoria bisericească’, scrie pe la anii 175 e.n.: “Filozofia creştină după ce a înflorit la barbari, s-a raspândit în imperiu.”

66. Robert Sheringham, De Anglorum Gentis origine disceptatio: “Astfel chiar Pliniu, Mela, Solinus, îi arată pe geți ca poporul Traciei. Toți tracii ar fi fost un singur popor, adică geții, mărturisește Mela (sec. I d.Hr).”

„Am arătat că armele geților au fost victorioase în Sciția, Tracia, Dacia, Moesia, la Istru și la Marea Neagră și am spus că ei au avut diferite nume în acele regiuni, din pricina varietății sălașurilor; dar toți au fost numiți geți, cu același nume, de către greci și de către latini. Însă aceștia, cu trecerea timpului, și-au adus trupele și stindardele la ultimele hotare ale Europei, și, fapt și mai agresiv, i-au îmblânzit și i-au domolit pe romanii cei plini de foc, precum și Roma însăși, și cică ar fi istovit într-atât Imperiul Roman, încât de atunci încolo a fost mai ușor de manevrat de către alte neamuri dintre care cele mai multe, prinzând ocazia, ar fi căpătat de atunci încolo curajul de a-și scutura  îndelungata sclavie și jugul lor istovitor. Atunci, pentru prima dată geții le-au fost cunoscuți romanilor și grecilor sub numele de goți: însă de atunci sunt numiți de către scriitori când geți, când goți. În legătură cu aceștia, există o concordanță absolută la autorii vechi care au trăit în acea vreme în care s-a ținut războiul gotic;…Orosius care și-a scris istoria în veacul împăraților Arcadius și Honorius (în care goții, sub conducerea lui Alaric au năvălit în Italia), relatează că geții au fost de neam gotic și sub numele de goți au devastat Imperiul Roman: Curând, spune el, acei geți care acum se numesc goți, despre care Alexandru a declarat că trebuie evitați, de care Pyrrhus s-a îngrozit și pe care Cezar i-a lăsat baltă, după ce au năvălit cu toții în provinciile romane, deoarece lăcașurile lor și toate orașele au fost abandonate și golite, și multă vreme s-au arătat înfricoșători, speră acum prin rugăminți să obțină asocierea cu romanii prin legământ, deși ar fi putut-o obține cu armele. Chiar Hieronim (Despre credință, c. 2, cap. 4), când Ambrosius și alții bănuiesc că Gog și Magog ar fi goți, mărturisește că aceiași Gog și Magog nu au fost niciodată numiți geți de către autorii vechi….”

67. Prof. Reynolds, Universitatea din Wisconsin: “Geţii, cel mai de seamă neam dintre toate popoarele germanice.”

68. Philostorgius, Istoria eclesiastică (368 – 425 e.n.): “Sciţii de dincolo de Istru pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi… Ulfila a fost hirotonit episcop al creştinilor din ţara getică.”

69. Hieronymus (345 – 420 e.n.): “Există autoritate (îndreptăţire) pentru a-i numi pe goţi, geţi.”

70. Nicolao Petreio, 1695: “Că geţii au fost după aceea numiţi goţi, nu este nici o îndoială.”

71. Virchow (Les peuples primitifs de l’Europe): “Celţii care populează Franţa actuală au venit aici de la Marea Neagră urcând în susul Dunării.”

72. Theodor Mommsen, istoric german: “Răsăriţi din aceeaşi tulpină din care s-au născut şi popoarele elene, italice şi germanice, celţii au imigrat fără îndoială, ca şi acestea, dinspre partea orientală a Europei.”

73. După ce a amintit, în cadrul discursului său, greutățile prin care a trecut țara noastră în timpul regimului comunist, Papa Ioan Paul al II-lea a încurajat poporul român, spunând: ”România, țară-punte între Orient și Occident, punct de răscruce între Europa Centrală și cea Orientală, România, pe care tradiția o numește cu frumosul titlu de ‘Grădina Maicii Domnului’, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și al Prea Sfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ți viitorul mai departe, pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm și curaj. Vei fi națiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească și să te binecuvânteze mereu!”

74. Edgar Cayce, Originea raselor (extras):

Citire: 364-13

Întrebare: Sunt locurile desemnate pentru începutul celor cinci rase, cele corecte?

Răspuns (Cayce): După cum le găsim, acestea sunt schimbate: Cei din Gobi, rasa galbenă. Rasa albă, mai degrabă în Carpați decât în India, deși aceasta reprezintă schimbarea după care au fost săvârșite. Rasa roșie, desigur, în zona Atlantică și Americană. Rasa brună în Anzi. Rasa neagră la câmpie și în Sudan sau în Africa.

Întrebare: Unde era regiunea carpatică?
Răspuns (Cayce): Aarat.
Întrebare: Unde este această locație? Este pe hartă astăzi?
Răspuns (Cayce): Partea sudică a Europei și Rusiei; și Persia și pământul acela. Munții Caucaz.

NOTĂ PERSONALĂ:

Get = Pământean, gețuitor (viețuitor), unde Pământ = Geea/Gaia (Geb/Gebeleizis), la fel cum țăran = om din țărână sau om al pământului. Sarmatia/Sarmo-Geția/Dio Geția = Țara Sfântă/Țara Domnului/Țara Soarelui – adică inima sau vatra vechii Europe Pelasgice. Avem Marea Getică, Sarmigetuzo (cel mai important centru religios al geților , unde Sarmigetuzo = Geții lui Sarmis/Armis – protectorul sanctuarului, denumit de către greci, Hermes), Polul Getic în jurul căruia cerurile se rotesc și în sfârșit suntem ‘get-beget’. Cât despre limbă, în aceeași ordine de idei, putem vorbi despre limba sermo-getică sau getică, deși pelasgo-getică ar fi o denumire la fel de corectă.

Djed = părinții primilor faraoni (se pronunță GET). Egiptenii folosesc acest cuvânt atunci când se referă la cei vechi (cei ce au trăit înaintea lor), ceea ce înseamnă că această denumire de ‘get’ nu are de a face doar cu grecii. De asemenea în limba croată ‘đed’ (se pronunță ‘ged’) = bunic, ceea ce nu face decât să întărească cele relatate de mine despre egipteni. Adică ‘get’ are sensul de ‘vechi/bătrân’.

Fratele lui Goliat, Lahmi din Gat, este scris în ivrită ‘Gittit-ul’, însemnând ‘Get-ul’. Gat (sau Gitii) a fost orașul locuit de Filisteni. Cuvântul ‘lah’ sau ‘laha’ în limba emegi înseamnă ‘a străluci’, iar cunvintele ‘mi’ sau ‘mu’ înseamnă ‘faimă’, ‘familie’ sau ‘a da naștere’. Kamose, ultimul rege (faraon) al Dinastiei a 17-a din Teba, îi menționează pe hicsoşi cu titlul de ‘Chietain de Retjenu’, însemnând populaţia Keta sau Geta din Canaan. Populația Keta este scrisă în Vulgata ca ‘Getaim’, iar în greacă apare sub numele de ‘Chitiim’. Numele ‘Retjenu’ este foarte similar cu numele de familie ‘Reteganu’. Zeului egiptean Ptah, îi este dat titlul ‘ḏū gitti’, însemnând ‘Domnul orașului Gat’, pe o prismă găsită în Lachiș, ce avea scris pe partea opusă, numele lui Amenhotep al 2-lea (1435–1420 î.Hr.). Titlul ‘ḏū gitti’ se regăsește și în textul Serabit, 353. Cross (1973, p. 19) arată că Ptah este adesea numit ‘Domnul (sau unul) al Eternității’ și crede că această identificare a lui Ptah cu ’Ēl’, a generat epitetul ‘olam’, însemnând ‘etern’. Dar ‘El’ în limba română, este pronume personal.

Principalele etnonime ale geților în funcție de teritoriile pe care le ocupau: get-uli, iler-geți, indi-geți, myso-geți, tissa-geți, sar-geți, tyra-geți, samo-geți, massa-geți, yuezhi, tocharieni, geats, getae, jats și djed. După cum se vede, geții erau mai peste tot.

Niciodată nu a existat un imperiu sau stat “dacic”, ci getic. De altfel, mai înainte de a-i boteza romanii cu numele de “daci”, aceștia au fost numiți dai, respectiv davi sau chiar dani. Și nu de puține ori li s-a dat numele generic de sciți, ori barbari, tuturor locuitorilor de la nordul Istrului (prin “barbar” se înțelege „străin”, așa cum îi numeau grecii pe toți cei care nu erau greci).

Denumirea de „daci” nu poate veni decât din cuvântul “dakka” ce are semnificația de “pumnal” (engl. dagger!!). Pe tabula Peutingeriana “dacii” apar cu numele de “dagae”, nume care de altfel figurează și în S-E Turciei, anume Nemrut Dağ (“dağ” în limba turcă însemnând munte). Ori știm cu toții că dacii erau cei care “se țineau de munți.” De altfel, în sanscrită cuvântul “daksa” = deștept, înțelept, sud sau pământ. Iar în ceea ce-i privește pe romani, așa ne numeau ei, ‘daci’, adică lupi. Deși acest epitet de ‘dac’ sau ‘dav’ are mai multe sensuri. În traducere, Dacia poate fi țara înțelepților sau a munților. În sanscrită, “da” = munte, protecție. Iar “ksa” = pământ, câmp, fulger, țăran sau distrugere. Toate aceste aspecte reflectă realitatea, însă atunci când vorbim despre “daci” și “Dacia”, vorbim despre o realitate veche de doar două milenii, ori istoria și identitatea multimilenară a acestui popor nu se reduce doar la atât!

Cât despre o etnie tracă, așa ceva nu a existat nicăieri pe suprafața pământului. Printre semințiile de la sud de Dunăre menționate de către antichitate, nimeni, nici măcar Herodot, nu a afirmat că ar fi existat un neam trac, aceștia nefiind decât geții (moesi etc.).

Pliniu cel Bătrân – în scrierea Naturalis historiae (Istoria naturală), capitolele 25-26, ne lasă date despre baștina strămoșilor noștri și a unor vecini: ,,De la aceasta în lungime către ținuturile scitice, sunt popoare, vecine totuși, însă diferite până la litoralul (Mării Negre): Geții, cărora romanii le spun daci; de altfel, sarmații cărora grecii le spun sauromați…”

Cât despre Ovidiu, exilat la Tomis, acesta nu-i menționează nicăieri pe “daci”, ci numai pe geți, bessi, sarmați etc.

Dio Cassius vorbește de ‘daci’ la 300 de ani după ce romanii au denumit teritoriul cucerit, Dacia. Și oltenii își spun olteni, sau ardelenii ardeleni, dar ei azi tot români sunt așa cum geții robiți din provincia Dacia romană erau denumiți de romani ‘daci’, de la provincie, nu de la neam. O dovadă avem chiar de la Pomponius Mela, care la doar 63 de ani înainte de a muri Decebal, numește spațiul de la nordul Dunării, cum altfel? Sarmația (lat.), Geția lui Sarmis, adică Sarmo-Geția, care avea capitala spirituală la ‘Sarmis e GETU ZA’, principalul toponim care cuprinde și etnonimul neamului get.

sarmatia

SARMAŢIA – Pomponius Mela, 43 d.Hr.

Când ne referim la ‘Dacia’ sau la ‘daci’, o putem face doar în ideea aducerii în discuție a istoriei, ca elemente de referință, însă nu ne putem identifica cu acestea (!!!). Dacia era doar parte a Geției, doar o provincie romană şi deci o apariție târzie (reflectând o istorie ce nu depășește mai mult de cca. 2.000 de ani), unde trăiau davo-geții (daco-geții). Mai găsim şi în alte izvoare denumiri aproape uitate în negura timpului şi anume, Gitia, Du Gitii (Dio Getia) sau Arima – Moş Arimin (religia ariminică sau zalmoxiană), unde trăiau enigmaticii hiperboreeni, cunoscuți sub alte nume ca arimini, arimi, arimaspi, râmi (de la zeul ‘Ram(a)’, în română ’Râm’), rohmani, arimphaei, arieni, ari, rumuni, rumâni (azi români). A nu se face confuzie cu denumirea de Rum sau Rîm, prin care se face referire la Roma, ca și cum noi ne-am trage identitatea de români de la romani, ceea ce nu poate fi decât fals. Această denumire își are originile în rădăcina R(u/o/a/i)M, rădăcină pelasgică în ceea ce privește limba.

Eruditul Nicolae Densușianu, în monumentala Dacia Preistorică (vol II, p. 165) spune: „Arimii, vechii locuitori ai Daciei se mai numeau rumoni sau rumuni.”

De asemenea, Pliniu cel Bătrân a afirmat că „sciţii erau vechii aramei” (Scytharum populi…antiqui Aramaeos), va să zică nicidecum semiți, așa cum au fost semitizați ulterior din pană ivrită!

În cele scrise de Dionisie Periegetul, trăitor al secolului ll al erei noastre, îi amintește pe miticii arimaspi, cu numele de arimani, iar Homer (secolul Vlll î.e.n.) în Iliada, 2.781–783 spune că patria lui Typhon, cel mai renumit titan, era ţara arimilor sau Arima. În Odiseea, poetul spune despre acest teritoriu de legendă, că este în ţinutul hiperboreenilor de la nordul Istrului.

Scriitorul Ştefan din Bizanţ, pe la începutul secolului Vl, ne lasă un lexicon intitulat ‘Nume de popoare’ şi spune despre geţi că locuiau în vremea lui, adică pe la anii 520 în ,,Getia, ţara geţilor”. În lucrarea lui mai găsim informaţia potrivit căreia neamul nostru cel străbun se întindea spre est cu sălaşurile pînă în ,,Dacia, ţara aflată aproape de Boristene (Nipru). Daci, pe care îi numim dai, căci geţi îi numim pe cei care locuiesc înspre Pont şi spre răsărit, iar dai pe cei din partea opusă, spre Germania şi izvoarele Istrului.”

Jupânul Herodot, atât de drag istoricilor români, scrie explicit că numele pe care îl dă unor grupuri de ,,traci” se referă la ținutul în care locuiesc și nu la denumirea lor etnică, amintind și pe geții care locuiesc în Getia. Despre cei din nordul fluviului nu scrie un cuvânt cu toate că amintește cum ,,tracii” își trimit solie la Zamolxe și cum trag ei cu săgeți în sus atunci când tună și fulgeră ,,căci ei nu cred că există o altă divinitate decât a lor.” Peste două paragrafe spune despre Zamolxe că nu știe dacă a fost om sau zeu ,,de prin părțile Geției.”

Fabre d’Olivet: “Geții, în greacă Getas, erau, după Aelius Spartianus și după autorul Lumii primitive (Antoine Court de Gébelin) tomul IX, p. 49, aceleași popoare cu Goții. Țara lor, numită Geția, care ar trebui să se pronunțe Goetia, derivă din cuvîntul Goth, care înseamnă Dumnezeu (zeu) în cea mai mare parte a idiomurilor din nordul Europei. Numele dacilor nu este decât o îndulcirea a celui al tracilor într-un dialect diferit.” Vom vedea mai jos cum se explică această “îndulcire” menționată de către autor.

Referitor la Gitia (Geţia) – o reconfirmare a sacralităţii numelui este opera vedică Bhagavad Gītā (Geeta) sau ‘Cântecul divin’ ce face parte din marea epopee Mahābhārata şi aminteşte de strălucitorii arieni (‘deva’ sau ‘devi’, adică ‘cei divini’) care au invadat ţinutul bogat al Indiei. De asemenea termenii Deva/Davo/Dava/Daoi/Dai/Daos/Danaoi/Dahae | ΔABO ΨETO – DAB(V)O GETO = Cei strălucitori (divini) sau lupi, dar mai are şi sensul de locuitori ai davelor. Toate aceste denumiri sunt de fapt epitete, atribuite geților. Când vorbim de lupi, îl putem da ca exemplu pe Apollon Lykeios Hiperboreanul (licantropul) sau lupul cel luminat (lumina lupului).

Exonimele ‘dac’/’daki’ erau folosite de către romani (Imperiul Roman) pentru a descrie geții. La fel e și cu exonimul ‘trac’ folosit de greci, unde ‘trake’ = miazănoapte (Nord). Tracia = aria tuturor teritoriilor ocupate de către geții traci sau traco-geți, adică geții de la miazănoapte (la nord de Grecia). Trebuie să menționez că cel mai vechi nume al Traciei, în tradiția literară, era Perke, reprezentând zeița muntelui (engl. Perk), care mai este identificată cu zeul local al tracilor, numit Derzelas. În mitologia greacă, Thrax (însemnând ‘tracul’) era socotit ca unul dintre faimoșii fii ai zeului Ares. În Alcesta, Euripide menționează că unul dintre numele zeului Ares era chiar Thrax, de vreme ce era considerat ca patron al Traciei (scutul de aur al lui Ares era ținut în templul acestuia din Bistonia). Termenul de ‘trac’ vine din greaca veche Θρᾷξ (plural Θρᾷκες; Thrax, Thrakes) sau Θρηίκιος (Thrakios/Thrēikios). Numele fiind exonime dezvoltate de către greci.

Panteonul ‘trac’ includea și zeița Bendis, marea zeiță-mamă a naturii, cunoscută și sub numele de Kotyto sau Perke, adică ‘Mama Muntelui’. Este foarte probabil ca aceasta să fi înglobat influențe din cultul fertilității ce a înflorit în Carpați și Balcani, în timpul neoliticului și calcoliticului.

Numele de ‘Hiperboreea’ vine din termenii grecești ‘yper (υπέρ)’, însemnând ‘ultra’ sau ‘deasupra‘ și ‘boreas (βορέας)’, însemnând ‘vânt’ sau ‘boare’. În concluzie Hiperboreea este regiunea locuită de oamenii care sunt dincolo (deasupra) de vântul Boreas.

Dacă facem o analiză lingvistică a cuvântului ‘rumân’, vom observa cum lucrurile se leagă în mod logic, ba mai mult de atât, vom demonstra încă o dată rezonanța sanscrită a limbii române, în ceea ce privește pronunția, după cum urmează:

Rumân, mână (de la a mâna), rămâne (rămână). Deci rumânul e trainic fiindcă el a rămas — continuitate. Ramana — nume indian. Ram(a) – zeitate din panteonul vedic, la noi având sensul de ‘ramură’ sau ‘ram’. Prin urmare – rumân, rămân, raman.

[Aspecte lingvistice populare românești și legătura indo-ariană]

Foarte important de menționat ar fi faptul că în satul Tismana, un sat din județul Mehedinți, localizat de-a lungul Dunării, pentru a chema animalele din batătură, țăranii folosesc următoarele cuvinte:

Pentru purcei : GANI GANI (cu repetiție), unde judecând după forma cuvântului, se observă asemănarea cu GANESH, deci GANI = GANESH, unde GANESH reprezintă o zeitate din panteonul vedic. De asemenea GA = PĂMÂNT. În folclorul românesc Gaia este zeiţa morţii în ipostaza păsării de pradă care ia sufletul omului după moartea acestuia.

Pentru rațe : MANI MANI (cu repetiție), unde aplicând aceeași logică de mai sus, se observă asemănarea cu MANU, o altă zeitate vedică și de asemenea un nume românesc, unde MANU = E-MANU-EL (El este Manu). Cuvântul MANI în limba sanscrită are semnificația de mărgea (bob) sau bijuterie. La fel MA ca și GA, este o altă silabă primordială, unde MA = MAMA (prin repetiție).

De asemenea, avem și zicala ‘A dat iama în găini.’ Unde Iama (Yama) este o altă zeitate a panteonului vedic (Zeul Morții).

Această repetiție de cuvinte GANI GANI și MANI MANI este asemeni unei mantre…

Așadar în istoria strămoșilor noștri întâietatea le revine geților, respectiv seminției pelasgo-getice.

Surse:

Gabriel Gheorghe | Fundația Gândirea

Paul Lazăr Tonciulescu

Constantin Olariu Arimin

Ștefan Anghel | Mato Davo Geto

japanesemythology.wordpress.com

en.wikipedia.org/wiki/El

Sergiu Ar

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s